NUTRITlV, -Ă adj. 1. Care nutrește (1); bogat în substanțe hrănitoare, hrănitor, (rar) nutribil, (învechit) nutritor (1). Substanță nutritivă. negulici, cf. prot.-pop., n. d., pontbriant, d., lm, ddrf. Albușul este mai nutritiv și mai ușor decît gălbenușul. f (1897), 20. Solul este... bogat în materii nutritive. p. antonescu, a. 102. Cît privește rolul și puterea nutritivă a alimentelor..., ele să împart în 2 clase. bianu, d. s. 38, cf. bordeianu, p. 302. Este firesc ca în apele dulci, care ocupă spații limitate, să fie mărginită și producția organismelor nutritive. c. antonescu, p. 8, cf. 14, v. rom. februarie 1954, 199. Ca element nutritiv, porumbul stă cu mult înaintea altor cereale. contemp. 1955, nr. 449, 5/4. Plantele sînt... mai bine aprovizionate cu apă și cu substanțe nutritive. agrotehnica, i, 80. 2. Care aparține nutriției, privitor la nutriție, de nutriție. Schimburile nutritive sînt turburate, arderile din corp insuficiente. ygrec, m. n. 145. Bătrînii, ale căror schimburi nutritive sînt modificate etc., duc la convingerea că suferă de o distrofie generalizată. parhon, b. 13. – pl.: nutritivi, -e. – Din fr. nutritif.