NUTRIMENT s.n. 1. (Astăzi rar). Hrană; alimentație; mijloace de trai, cele necesare traiului. Nutrimentul, îmbrăcămintea, chirii, focul, lumina ajunseră cu toate a trece suma de alți 300 (a. 1849). ap. ghica, a. 806, cf. negulici. Ca nutrement și toate cele necesarie să se administre tot din Transilvania. barițiu, p. a. i, 43, cf. aristia, plut. Se veștejește-o floare Cînd n-are nutremînt. mureșanu, p. 86. Mi-a procurat mijloace de a-ți da nutrimentul material. filiMON, O. I, 331, cf. 351, PROȚ. – POP., n. D., BARCIANU, v. Oamenii nu-și pot aduna nutrimentul și alte necesare în cîmp și pădure. f (1869), 13. Toate aceste specii deosebite, avînd în genere trebuință de nutrimente și de condițiuni de existență deosebite, nu vin în concurență, conv. Lit. xi, 232, cf. BiANU, d.. s. Atîta amărăciune era întipărită pe fața lui, încît credeai, văzîndu-l, că singurul lui nutremînt sînt drojdii amare. agÎrbiceanu, a. 540. Banii împrumutați i-a nutricat toți, adecă... i-a folosit pe nutremînt. com. din zagra-năsăud. ◊ fig. Încarnat, Cuvîntul spre nutrimentul minții își dete al său sînge. heliade, o. i, 377. O asemenea generoasă învoință... va fi în stare de a da un nou nutrement la acea lealitate... cătră preaînalta casă domnitoare. barițiu, p. a. iii, 31. Mi-a procurat mijloace de a-ți da nutrimentul... moral. filimon, o. i, 331. 2. (Regional) Nutreț (1) (Lechința-Tîrnăveni). alr i 938/148. – pl.: nutrimente. – Și: (învechit și regional) nutrement, nutremînt s.n. – Din lat. nutrimentum, fr. nutriment.