NUTAȚIE s.f. 1. Mișcare oscilatorie periodică a axei polilor pămîntului, datorată atracției variabile pe care o exercită soarele și luna asupra ecuatorului. cf. i. golescu, c., stamati, d., barcianu. Polul ceresc nu descrie un cerc exact, ci oscilează în jurul periferiei acestuia, efectuînd o mișcare periodică, cu o perioadă de 19 ani, numită nutație. marian-țițeica, Fiz. i, 119, cf. ltr², dn. Partea principală a nutației... are perioada de 18²/3 ani. der. 2. (Fiz.) Una dintre cele trei componente ale mișcării unui corp rigid care are un punct fix și care face să oscileze axa de rotație proprie a corpului, apropiind-o și depărtînd-o de axa fixă. cf. alexi, w., ltr². Notația face să oscileze axa de rotație proprie a corpului. der. 3. Mișcare a unor organe ale plantelor, constînd în oscilații laterale și rotiri ale vîrfului organului respectiv în jurul axei sale. cf. BARCIANU, LTR², DER. – pl.: nutații. – Și: (învechit) nutațiune s.f. BARCIANU. – Din lat. nutatio, fr. nutation.