NURLIU, -IE adj. (Popular și familiar) Care are nuri¹; atrăgător, fermecător, grațios, seducător. Mai toate fimeile aceștii cetăți sînt frumoasă sau cel puțin nurlie. ist. am. 8^v/7. Ești nurlii, ești frumoasă (a. 1831). cat. man. i, 312. Nu este om... nici a zecea parte frumos și nurliu ea tine. gorjan, h. iv, 193/13. Ca tine nurlie Alta să mai fie Nu cred că se poate. CONACHI, P. 186, cf. 24, ALECSANDRI, T. 251, gane, n. iii, 97. Mult e nurliu și drăgălaș. ispirescu, l. 45, cf. 324. Cînd omul e nurliu, duce ziua după el. delavrancea, s. 42. îmi trebui mie O soție Nurlie, Durdulie, Hazlie. i. negruzzi, s. i, 77. Și-a lăsat nevasta nurlie să doarmă singurică. popa, v. 151. (Fig.) Din Moldova cea nurlie... Au plecat în cete, cete Nalți flăcăi cu negre plete. alecsandri, poezii, 587. ◊ (Adverbial) El pre nurliu rîdea. donici, f. ii, 22/14, Țineți-vă mai drept și zîmbiți nurliu. alecsandri, t. 404. Cînd merge, saltă puțin și se mlădie așa de nurliu. delavrancea, s. 9. – pl.: nurlii. – Din tc. nurlu „strălucitor”.