NUR¹ s.m. (Popular și familiar; mai ales la pl.) Calitatea unei persoane (mai ales a unei femei) sau, p. ext., a unei părți a ei de a atrage, de a plăcea prin farmecul, drăgălășenia, grația ei; aspect atrăgător al unei femei, (popular) vino-ncoace; p. ext. atracție. Nurile feții lor sînt cu toată măsura. ist. am. 85^r/6. Dulceața chipului tău, nurul și smerenia mă făcură să te iubesc din ceasul în care te-am văzut. gorjan, h. ii, 190/11. Cu ochii înveninezi, Iar cu nurii înviezi. pann, e. i, 21/6, cf. v, 127/6, codru-drăgușanu, c. 87. Pe stăpînii ochi mă jur Rob să mor la al lor nur ! i. văcărescul, p. 533/3, cf. 15/1, 493/5. Sîntem cu ochi legați și robiți de nurul tău. conachi, p. 221, cf. 5, 100. Și eu n-aveam altă zestre decît un car de nuri. alecsandri, t. 573, cf. 1148, id. t. i, 68. Nici o femeie nu era în stare să se împotrivească nurilor săi ademenitori. gane, n. ii, 5. Lăsă să i se vază nurii picioarelor. ispirescu, u. 9, cf. 22, 71, 91. Vezi că nu era urîtă; avea nuri, avea pe vino-ncoace. id. l. 400. Și de-abia întîia oară, dînsu-n lume se arată, Blond și plin de „vino-ncoace” ca și-al dragostelor nur! macedonski, o. i. 242, cf. ollănescu, h. o. 132, chirițescu, gr. 252. A început niște povești... cu crîșmărițe pline de nuri și de iubire. galaction, o. 269. Of! Of! nurii mei au fost altădată, draga mea jupîniță, și acum nu mai sînt. sadoveanu, o. xiii, 601, cf. id. d. p. 50. O demoazelă cu nuri și cu picățele... se pițigăia ascuțit. c. petrescu, a. r. 8. Nurii moarte n-au nicicum. zanne, p. viii, 425. Nurii, floarea frumuseții. id. ib. Decît un car de. frumusețe, Mai bine un dram de nuri. id. ib. ii, 650. Tinerețele fără frumusețe, ca frumusețea fără nuri. id. ib. 770. Cele trecute la vîrstă, dar cu nuri, ca stafida cea uscată, dar plină de dulceață. id. ib. 804. – pl.: nuri și (rar, n.) nururi (iordan, l. r. a. 507), nuri. – Din tc. nur „strălucire, frumusețe”.