NUNTIRE s.f. (Rar) Faptul de a (se) nunti; căsătorie, nuntă (1), nuntit¹. Apropiindusă orînduitele zile ale nuntirii. R. greceanu, cm ii, 65. Nu voi altă nuntire. pann, e. iii, 81/17. Se pregătea la curte pentru nuntirea fiicei împăratului. ispirescu, L. 227, cf. marian, nu. 210. Nuntiri făptuiră flăcăii. coșbuc, ae. 52. Abia el nuntirea-și găti. murnu, i. 221. – pl.: nuntiri. – v. nunti.