NUMIT, -Ă adj., s. m. I. adj. 1. (Precedînd denumirea respectivă) Care poartă numele (I 1) de..., cu numele de..., al cărui nume este... Au trimis pre un pașă numit arbănaș. r. greceanu, cm ii, 76. Un tînăr numit Miumie curălar. ar (1837), 6¹/3. Boierii ucigași o hotă-rîseră a fi soție unui oarecărui numit Jolde. negruzzi, s. i, 144. ◊ Expr. (Rar) A fi numit din botez = a fi nebun. cf. zanne, p. vi, 496. ♦ Care a fost pomenit, citat mai înainte. Zic numiții autori... că Dachia de pururea au fost perdută supt împăratul Gallien. șin cai, hr. i, 25/33. Politiile numite nu sînt astăzi alta decît movili de pietre. ar (1837), 65²/14. Ne vorbește de trecerea numitului sărdar din postul de sameș de la Rîmnic la cel din Tîrgo-viște (a. 1842). arh. Olt. vii, 134. S-ar fi informat din scrierile numiților autori. eminescu, s. p. 17. Aruncă o lumină cu totul nouă asupra numiților autori. f (1903), 189. ◊ (Învechit; legat de substantivul determinat prin prep. „de”) Întîmplîndu-să a peri dobitocul, atuncea numitul de fermecătoriu găsește mii de pricini. drăghici, r. 183/7. ◊ (Întărit printr-o precizare) A terminat școalele superioare la facultatea de științe și la școala de mine, dobîndind totodată și diploma de inginer de la școala din urmă numită. f (1897), 253. ◊ (Substantivat; astăzi mai ales în stilul juridic și administrativ) Că și căsătoria oamenilor poate fi că este cu numitul la ce loc ar fi cu temeiu. n. costin, let. ii, 48/12. Ioniță Cazangiul a pus sechestru pe vinurile Ecaterinei... pentru datoria de 3500 lei ce cu zapis are a lua de la numita. cr (1833), 220^2/38, cf. 124²/44. Și cu toate că numiții fără pizmă să bătea, Dar simțirea tuturora de dînșii să îngrozea. pann, e. ii, 108/12. (Însoțind numele la care se referă) Numitul Vasile Dumitrana a făcut, în luna decembrie 1930, greva foamei. barbu, ș. n. 131. 2. (Învechit și popular) Prevăzut, ales, fixat; anumit. S-au sfătuit ca la ziua cea numită să se adune toate. țichindeal, ap. gcr ii, 213/4, cf. lb. Adă, Doamne, dzî numită. gr. s. vi, 241. 3. (Învechit și popular) Renumit, vestit. Să fii tu mai sus decît toate limbile care te-au făcut pre tine numit, și pofală și slăvit. biblia (1688), 145¹/26. Gîndeaște să se facă stăpîn unui loc numit și mare (a. 1704). fn 165, cf. 45. Ne-am adeverit den istoricii cei mai de credință și mai numeiți. c. cantacuzino, cm i, 37. Era acest Apti Pașa, om numit la împărăție, că era și bătrîn de vîrstă și-l cinstea toți. axinte uricariul, let. ii, 182/22. Alese de vistier mare pe banul Grigorie... ca pe unul ce pe acea vreme era cel mai numit și ales boier al patriei. zilot, ap. hem 842. În odăi, multe mii de icoane și cadre... zugrăvite de cei mai numiți zugravi. golescu, i. 47, cf. negruzzi, s. i, 246. Cu miere îndulcită, Și poftită Și numită. marian, v. 159. Să fie văzut, Lumit, Cunoscut Și auzit, De toată lumea, De toată mulțimea. Mat. folk. 681. Și n-am dus în tîrguri vestite și în tîrguri numite. gr. s. vi, 92, cf. ciaușanu, v. 183. II. s. m. (Învechit, rar) însărcinat cu o misiune (I 1); sol, împuternicit. Ștefan Batori au ținut seim... la care adunare sosii n-au vrut să trimeată pre numiții săi. șincai, hr. ii, 160/6. – pl.: numiți, -te. - Și: (învechit) numeit, -ă, (regional) lumit, -ă adj. – v. numi¹.