NUMERAR, -Ă adj., subst. 1. adj. (Învechit; despre bani, monede) Care are curs legal, oficial. cf. PROT.-POP., N. D. ◊ Valoare numerară = valoare socotită în bani. cf. NEGULICI. 2. subst. (Concretizat) Banii sau semnele acestora în forma lor fizică (bilete de bancă, bilete de tezaur, monedă metalică și monedă divizionară); sumă, cantitate (determinată) de bani; (popular și familiar) bani gata, bani peșin, bani gheață, bani lichizi, (învechit) bani (în) numărătoare, bani numărători. Esportul numărariului la America și la continent a mai scăzut. ROMÂNUL (1857), 29³/51, cf. PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ȘĂINEANU, D. U. Vindea cu prețuri exagerate lucrurile din casă... și strîngea numerar. CĂLINESCU, s. 626. Numerarul este folosit în raporturile dintre persoanele fizice și în raporturile acestora cu statul și cu organizațiile sale. DER. ◊ Expr. În numerar = în bani plătiți pe loc; (popular și familiar) peșin, (învechit) în naht. Soțul în viață este încă dator a transforma în numerar lucrurile mișcătoare. HAMAGIU, C. C. 164. Ei avansau bani tuturor acelora... care aveau de făcut plăți în numerar. OȚETEA, R. 304. ◊ (Adjectival; regional) Bani numărări., ALR II 3 631/235. Bani numerari. ib. 3 631/520. Bani lumeral. ib. 3 631/886. – pl.: (1, rar) numerari, -e. – Și : (învechit și popular) numărar subst. – Din fr. numéraire. – Numărar: prin apropiere de număr¹.