NOVICIAT s. n. 1. Situația, starea, condiția, stadiul de novice (2); timpul cît durează această stare. Îl trimiseră la monăstirea din Muncaci ca să facă un novițiat riguros. BARIȚIU, P. a. I, 338, cf. BARONZI, I. L. III, 220, BARCIANU, ALEXI, W. El ieșise din călugărie... declarînd limpede pentru partea lui că a făcut profesia de noviciat pentru a merge la Roma. IORGA, L. II, 208, cf. 197. Fu călugărită fără vreun noviciat, avîndu-se în vedere vîrsta și vocația ei religioasă. CĂLINESCU, S. 735. 2. Locuință destinată, în mănăstire, novicilor (2). Cf. LM. ȘĂINEANU, D. U., CADE. – Pronunțat: -ci-at. – pl.: noviciate. – Și: (învechit) novițiat s. n. – Din lat. novitiatum, fr. noviciat, it. noviziato.