NOVAC s. m. Nume dat în mitologia populară unui personaj închipuit ca un om bine legat și puternic. Un arap trupeș ca un novac. GORJAN, H. I, 63/7. Ercule nu voi a rămînea mai prejos..., ci-și arăta recunoștința sa cînd fu de se sculară uriașii sau novacii cu răsmiriță asupra zeilor. ISPIRESCU, U. 47, cf. 55, 60. Novacul avea darul de a culca la pămînt o oaste întreagă. id. L. 193, cf. 137, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ALR Il/l h 78. ♦ (Prin nord-estul Olt.) Epitet dat unui om înalt și voinic. cf. MAT. DIALECT. I, 232. – pl.: novaci. – De la n. pr. Novac.