NOUREL s. m. 1. (Popular) Norișor. Bălți lucii, cristaline, Pe care trec în taină ușoare nourele. ALECSANDRI, P. III. 242, cf. EMINESCU, n. 102. E un negru mic norel. TEODORESCU, P. P. 20, cf. 68, 75. Nourel de peste țară, Farmecile mă mîncară. HODOȘ, P. P. 48. Vin trei norei de ploaie. MUSCEL, 11, cf. MARIAN, H. 54. Numai lin și lin și lin Ca soarele pe senin, Ca luna prin nourele, Ca dorul mîndruței mele. PAMFILE, C. T. 310, cf. id. VĂZD. 61, PĂSCULESCU, L. P. 38. 2. (Prin Bucov.) Țînțar mic. MARIAN, INS. 311. – Pronunțat: no-u-, – pl.: nourei și (regional, n.) nourele. – Și: (regional) norel s. m. – Nour + suf. -el.