NOTORIETATE s. f. Însușirea de a fi notoriu, faptul de a fi cunoscut de multă lume, de a avea faimă. v. renume, reputație, celebritate. cf. lm. Cea mai vajnică boală ce bîntuie umanitatea – furoarea notorietății sau turba importanței. caragiale, o. vii, 177, cf. alexi, w., severin, s. 144. Eram... încredințați că vom cuceri într-o zi cununele notorietății. galaction, o. 19. Sînt mulți alții... care, în vremea lor, aveau o mare notorietate. oprescu,i. a. iii, 32. Bitaube..., mediocrul traducător al lui Homer, ...ajunsese la oarecare notorietate. vianu, s. 149. ◊ Expr. A fi (sau a deveni, a ajunge etc.) de notorietate publică = a fi (sau a deveni, a ajunge etc.) cunoscut de toată lumea. Planul cooperării lui Tudor cu eteria era deci de notorietate publică în cercurile rusești. oțetea, t. v. 116. – Pronunțat: -ri-e-. – Din fr. notoriété.