Definiția cu ID-ul 1357952:
Tezaur
NORUȚ s. m. (Prin Transilv., Maram., Bucov.) Norișor. cf. pamfile, văzd. 61. Fost-am, zău, sub cel noruț, Fost-am la cap de codruț. JARNIK-BÎRSEANU, D. 510, cf. ȚIPLEA, P. P. 113, A v 20. – pl.: noruți. – Și: nuoruț s. m. alr i 1 240/273. – Nor1 + suf. -uț.
- sursa: DLR - tomul X (2010)
- furnizată de Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați
- adăugată de alina.nec
- acțiuni