NORMALIST, -Ă s. m. și f. Elev al unei școli normale. cf. normal (3 b). cf. ddrf, alexi, w., șăineanu, d. u. Tînărul normalist se socotește totuși un nedreptățit și un oropsit al sorții. i. botez, b. i, 156, cf. iordan, l. b. a. 176. Să aducem, în luna dinaintea examenului, pe cineva, vreun normalist ori vreun student să-i prepare. c. petrescu, a. 288. – pl.: normaliști, -ste. – Normal + suf. -ist.