NORA vb. I. Intranz. și refl. unipers. (Popular) A (se) înnora. cf. budai-deleanu, lex., lb, polizu, tdrg. Au nuvărat tărie de plǫaie, alr i 1 228/1, cf. 1 228/200. ◊ Intranz. (Învechit; construit cu complement intern) Și va fi cînd voiu noora noor pre pămînt, să va ivi arcul în nori. biblia (1688), 6²/39. ♦ Tranz fact. (Rar) A face să se acopere de nori¹ (1). Nuorează ceriul de nuori. psalt. hur. 123^v/13, cf. graiul, i, 245. ◊ Fig. Săgețile ușoare nourează mîndrul soare. alecsandri, ap. șăineanu, d. u. – prez. ind.: norez. – Și: noura, (învechit) noora, nuoră, (regional) nuără (candrea, ț. o. 51), nuvăra vb. I. – v. nor¹. cf. lat. nubilare.