NONĂ³ s. f. (Mai ales la pl.) Unul dintre impozitele funciare, din perioada feudalismului în Transilvania, pe care țăranii erau obligați să-l plătească bisericii și care consta din a noua parte a recoltei lor. Mai înainte de noi au fost cu plătirea și stoarcerea decimelor, a nonelor și a altor lucruri de acestea. șincai, hr. iii, 82/14. Acei popi sînt supuși... la mulțime de asupriri cu plătirea decimelor, nonelor și alte exacțiuni. barițiu, p. a. i, 142, cf. der, dn. – pl.: none. – Din lat. nona.