NOMENCLATÚRĂ¹ (< fr., lat., germ.) s. f. 1. Totalitatea termenilor întrebuințați sistematic într-o anumită specialitate sau într-un anumit domeniu de activitate. 2. Enumerare (sub formă de listă,de catalog etc.) a termenilor, a numelor proprii, a titluri de lucrări (opere), a numirilor obiectelor etc. dintr-un domeniu. ◊ (EC.) Nomenclatura producției = n. care cuprinde enumerarea sortimentelor sau grupurilor de produse care constituie obiectul producției într-o perioadă dată, într-o anumită unitate de producție. (CONT.) Nomenclatura conturilor = n. care cuprinde enumerarea conturilor, cu denumirile și simbolurile lor oficiale. 3. N. binominală = sistem inițiat de Plinius cel Bătrân, perfecționat și generalizat de C. Linné (în 1753), care constă în atribuirea a două denumiri în limba latină, atât pentru animale, cât și pentru plante și microorganisme; o denumire definește genul (de ex. Felis) și cealaltă specia (de ex. leo).