nomenclatură s. f. (pol.) Clasa dominantă, prin funcțiile în partid, în Uniunea Sovietică; prin extensie, și în celelalte țări comuniste ◊ „[...] la încheierea lecturii îmi amintesc că nu i-am dat dreptate autorului, în a cărui pesimistă viziune nomenclatura urma să producă în liniște, netulburată de nimeni și de nimic, la infinit ca să zic așa, nomenclaturiști.” R.lit. 3 V 90 p. 3. ◊ „Se impune epurarea nomenklaturii din administrația centrală de stat.” Alianța civică 4 X 91 p. 4. ◊ „Nomenclatura înseamnă nu numai marii oficiali care trăiau la București, ci mii de posturi aflate pe lista Comitetului Central.” ◊ „22” 40/93 p. 4; v. și 30 XII 92 p. 6; v. și bișnițar, inocenta, nomenclaturist, totalitarism [scris și nomenklatură] (din rus. nomenklatura, răspândit mai ales după traducerea în 1980 a cărții lui N. S. Voslensky Nomenklatura; fr., it. nomenklatura; DEX, DN3 – alte sensuri)