NOMENCLATOR s. n., s. m. 1. s. n. Listă de cuvinte alcătuită după anumite criterii și de obicei în ordine alfabetică; (în special) listă care cuprinde o nomenclatură (1) sau care desemnează profesii, ocupații, funcții, posturi deținute de cineva într-un domeniu de activitate, într-o întreprindere sau instituție etc., organizată metodic. Dacă un lexicon ca acesta nu să poate zice lexiconu întru noima adevărată, ci mai vîrtos nomenclator, fiindcă ar arăta săngur cuvintele fără a tălmăci osăbitele noime, BUDAI-deleanu, LEX. I, 23 r, cf. I. GOLESCU, C., LM, BARCIANU. Execută programul de producție, ...desene de execuție, nomenclatorul cu repere al fabricatelor, nomenclatorul de materiale. LEG. EC. PL. 203. A se include în nomenclatorul de specialiști pentru aspirantură titlul de „specialist in traduceri mecanizate”. L. ROM. 1959, nr. 3, 79. În nomenclatorul general al ocupațiilor au dobîndit un loc trainic ocupații majore ținînd de tehnica cea mai avansată. CF 1961, nr. 1, 124. Pentru diferitele trepte de planificare sau de urmărire statistică se folosesc nomenclatoare de producție corespunzătoare scopului urmărit. DER III, 529. ♦ Material, marfă, produs prevăzut, înscris într-un nomenclator (1). Lărgirea nomenclatorului de mărfuri... asigură sporirea continuă a volumului schimburilor comerciale externe, SCÎNTEIA, 1960, nr. 4 837. 2. s. m. (Învechit) Persoană care se ocupă de nomenclatura (1) unui domeniu al științei sau tehnicii (PROT.-POP., n. D., LM); persoană care întocmește o nomenclatură (PONTBRIANT, D., BARCIANU). – pl.: (1) nomenclatoare, (2) nomenclatori. – Din lat. nomenclator, fr. nomenclateur.