NOICA, Constantin (1909-1987, n. Vitănești, jud. Teleorman), filozof român. Format sub influența spirituală a Lui Nae Ionescu; unul dintre editorii cursurilor universitare ale acestuia și ai anuarului „Izvoare de filosofie”. Cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române (1965-1975). Veritabil mentor spiritual în cadrul așa-numitei „Școli de la Păltiniș”. În scrierile sale, care reflectă preocupări din întregul câmp al filozofiei, cu predilecție totuși pentru fenomenologia culturii și a limbii pentru metafizică, N. a exersat o hermeneutică liberă, nedelimitând o anumită metodă, aplicată experiențelor filozofice esențiale și într-un limbaj nemodificat de epistemologie („Devenirea întru ființă”, „Scrieri despre logica lui Hermes”, „Rostirea filozofică românească”, „Creație și frumos în rostirea românească”, „Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românești”, „Sentimentul românesc al ființei”, „Șase maladii ale spiritului contemporan”, „Despărțirea de Goethe”, „De dignitate Europae”). Lucrări de istorie a filozofiei („Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz și Kant”, „Schiță pentru istoria lui Cum e cu putință ceva nou”, „Povestiri despre om”, „Douăzeci și șapte de trepte ale realului”). Traduceri însoțite de comentarii din presocratici, Platon, Aristotel, comentatori aristotelici, Descartes, Kant ș.a. Domiciliu forțat (1949-1958); deținut politic (1958-1964). Premiul Herder (1988). M. post-mortem al Acad. (1990).