NOI² subst. pl. (Regional) 1. (În superstiții; adesea urmat de determinarea „de pădure” sau „cu leac”) Nume dat unor elemente ca: cenușă, cărbuni, bucăți de frunză etc. care intră, de obicei în număr de nouă, în compoziția unor leacuri băbești. Cu pietrele v-oi împietri..., cu noii v-oi strînge. PAMFILE, B. 13. Neputînd fi văzute de nimeni, ele s-au așezat lingă un pîrău și au început a culege noi de pădure, de pe nouă feluri de lemne. DR. IV,1 042. Nouă noii cu leac, Pă samă la oi le fac. CHEST. v. 8/178, cf. 178/97. 2. (Adesea urmat de determinarea „de apă”) Rouă; p. ext. picăturile de apă care cad de pe roata morii de apă, cînd se învîrtește, (regional) zori. BÎRLEA, C. P. 341, cf. 382. ◊ expr. A lua noi = (în superstiții) a aduna apă neîncepută pentru a o folosi în descîntece și la leacurile băbești. Se spală cel bolnav de reumatism... cu apă neîncepută și anume, de către o babă... care știe lua noi. com. din ZAHAREȘTI-SUCEAVA. A fi luat noi = a) a nu spune o vorbă, a tăcea chitic. cf. DR.IV, 1041; b) a se îmbolnăvi de reumatism. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. – Etimologia necunoscută.