NODURAR s. n. 1. Parte a războiului de țesut care este alcătuită dintr-un fuscel gros, legat de fusul sau sulul dindărăt și de care se prind capetele urzelii cînd se învelește pînza. Nodurariu se numește un fuscel ceva mai lung și mai grosuț. f (1885), 366, cf. pamfile, a. r. 30. Firele trec prin spată și se leagă de nodurar. h xvii 141, cf. x 22, 69, 357, 508, 539, xii 33, xviii 33. Un fecior... O luat un băț de nodurari Ș-o apucat prin sat după plugari. i. cr. iii, 305. Am legat pînza cu nodurarul. chest. v/82, cf. a ii 7, viii 4, ix 2. ♦ (Regional) Uruioc (Volovăț-Rădăuți). alr i 1 292/385. 2. (Prin Munt.) „Jug de cai”, alr ii/705, cf. 5 297/705, 723. 3. (Regional) Numele a două plante: a) răculeț (Polygonum bistorta). cf. brandza, fl. 426, barcianu, rianu, d. s., panțu, pl. ; b) iarbă-roșie (Polygonum persicaria). cf. brandza, fl. 426, șez. xv, 48. – pl.: nodurare. – Și: (regional) nodorar (tdrg, alr ii 5 297/705, 723, glosar reg.), nădurar (glosar reg.) s. n. – Nod + suf. -urar.