NODEU s. n. 1. (Prin Ban. și vestul Transilv.) Încheietura mîinii; (regional) nodiț (1). Cotul să măsură de la cot, începînd peste vîrful degetelor pănă la nodeiul de lîngă puls. liuba-iana, m. 118. Nod’eu dă la brîncă. alr ii/i mn 27, 2168/64, cf. alrm ii/i h 98/64. 2. (Regional, mai ales în Ban.) Fiecare dintre cele două oase rotunde de la gleznă, (popular) ouăle picioarelor (alr ii/i h 76, teaha, c. n. 246), (regional) nod (II 2); gleznă (dr. v, 279, pușcariu, l. r. i, 197). În fluiere[le piciorului] sînt cîte trei oase: două lungi, care jos fac nodeiele. ap. tdrg. Nod'eu dî la piŝor. alr ii/i h 76/47. 3. (Prin Transilv.) Genunchi. „Mă dor nogeiele”. Dar se zice și genunchi. viciu, gl. – pl.: nodeie. – Și: nodea (pușcariu, l. r. i, 197) s. f., nodei, nogeu s. n. – De la nod.