NOCTAMBUL, -Ă s. m. și f. Somnambul. Cf. I. GOLESCU, C. COSTINESCU, LM, DDRF; DM, DN. ♦ Fig. (Familiar) Persoană care își pierde nopțile în petreceri. Toți noctambulii din sala de bacara întoarseră capul, să vadă cine era îndrăznețul care putea să riște atît. EFTIMIU, n. 19. – pl.: noctambuli, -e. – Și: (învechit) noptambul, -ă I. GOLESCU, C. BARCIANU , ALEXI, W. – Din fr. noctambule. – Noptambul, prin apropiere de noapte.