NIȚELUȘ, -Ă adj. Diminutiv al lui nițel; (regional) nițicuș. cf. alexi, w. Se simte la început nițeluș miros de dine plouat. p. constant, r. 191. Ajută-mi, Doamne, cu bine Să înșir nițelușe zile. rădulescu-codin, m. n. 47. ◊ (Adverbial) Du-te, fata mea, ...dară mai așteaptă nițeluș. ispirescu, l. 350. Numai nițeluș, jupîne... numaidecît îți vine rîndul și d-tale. rebreanu, nuv. 166. Cuțul negru peste tot... A daț nițeluș din coadă, arghezi, vers. 215. Vreau să stăm nițeluș de vorbă. stancu, r. a. iv, 175. Dacă totuși proiectul nu-i aprobat? Uite, d-aia sîntem nițeluș neliniștiți. il martie 1960, 13. Unii fac așa: crestează nițeluș un deget de la o mînă. i. cr. ii, 240. Mai puse Toader oleacă capul jos, să ațipească nițeluș la umbră. muscel, 31. A plouat nițeiuși. alr i 1 266/748. – pl.: nițeluși, -e. – Nițel + suf. -uș.