NIȘTOTĂ s. f. (învechit și regional) 1. Lipsă ; sărăcie. Cînd iară acolo norodul se-ară însătoșa pentru niștota apeei. palia (1581), ap. dhlr ii, 517, cf. tdrg. Are să fie mișcoiă în țeară. rev. crit. iii, 160, cf. NOVACOVICIU, c. b. i, 14. 2. Nevoie (1), trebuință, necesitate (1). Duceți acasă grîul vostru carele v-ați cumpărat pre niștotă-vă. palia (1581), ap. dhrl ii, 517. Tipografia rumănească să o rădicăm din poruncă măriei tale, după niștota preutilor rumănești (a. 1683). ccr 115/11. 3. Nenorocire (2), nefericire. Pre el nu voiu lăsa... nici întru niștota. coresi, ap. dhlr ii, 517. – Și: (regional) nișcotă (rev. crit. iii, 160), miștotă (densusianu, ț. h. 37,' 56, 325), mișcotă s. f. – Din v. Sl. инщэта.