NIRVANA s. f. (În religia budistă, în filozofia indiană etc.) Stare mistică de fericire constînd în eliberarea de grijile vieții și în contopirea sufletului individual cu esența divină, dobîndită prin contemplație și asceză; p. ext. stare de fericire, de liniște, de echilibru. Acum începea cu verva lui strălucită să-mi predice budismul și să-mi cînte nirvana, ținta supremă a lui Buda-Çakiamuni. caragiale, o. iii, 4. Citise Ramayana... și vorbea cu aprindere de Buddha Șakya-Muni și de nirvana. călinescu, e. 169. – Din fr. nirvana.