nimic adv. – Deloc. – Var. nimica, nemic(ă), înv. Lat. nemῑca (Diez, I, 276; Densusianu, Hlr., 164; Pușcariu 1181; Candrea-Dens., 1094; REW 5885), cf. v. ven. nemiga, v. fr. nemie, it. ne mica. În limba veche, păstrează sensul etimologic de „cîtuși de puțin”; nemica de arme nu s’au apucat, ce de fugă (Gr. Ureche); n-au mai rămas nemică verdeață (Dosoftei). Cf. mică. Der. nimic, s. n. (bagatelă, micime, fleac); nimici, vb. (a anihila, a distruge, a suprima); nimicitor, adj. (distrugător); nimicnicie, s. f. (vanitate, nulitate); nimiccie, s. f. (înv., nulitate).