nicoválă f., pl. e (din maĭ vechĭu năcovalnă, d. vsl. nakovalo și -alĭno, d. kovati, a fabrica; bg. nakoválnĕa, sîrb. nâkovanj, rus. nákovalĭnĕa, pol. [na-] kowadlo. V. covacĭ). Ilăŭ, mare bucată de oțel pe care feraru pune feru și-l bate cu ciocanŭ. Între cĭocan și nicovală, între doŭă partide cu interese opuse, pe punctu de a fi zdrobit. – Și nicovaină (Olt.), năcovală (Munt. vest), nocovană și nocovalmă (Trans.).