NICOTINĂ s. f. Substanță alcaloidă incoloră, toxică, lichidă, care se găsește în frunzele de tutun. cf. lm. Tutunul cuprinde în sine o otravă din cele mai tari (nicotinul). maiorescu, l. 51, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Tutunul conține o materie foarte otrăvitoare numită nicotină (alcaloid). bianu, d. s. 757, cf. ds. Nicotina... se găsește... în frunzele de tutun (Nicotina tabacum) în proporție de 0,6–0,8. macarovici, ch. 612. Există un fumat trist și necăjit ca o desperare mută, ca o vană consolare, a țigărilor ieftine și sărace care se fumează fără țigaretă, cu degete îngălbenite de nicotină, v. rom. iulie 1954, 219. Velceanu curăța o pipă, înșirînd pe fața de masă boabele umede, amare și puturoase de nicotină. t. popovici, se. 94. Alcaloizii din plante – nicotina, morfina... sînt și ei compuși cu azot. agrotehnica, i. 178. ◊ (Învechit, rar; atribuind calitatea ca un adjectiv) Să amestece adeseori foi de tutun nicotină adecă tabacu și zeama care vor suge în gura lor să o scuipe afară. meșt. doft. i, 58^r/29. – Și: (astăzi rar) nicotin s. n. – Din ngr. νικοτίνη , fr. nicotine, germ. Nikotin.