Nichita Actualul Nichíta, arareori ales ca prenume, reproduce numele pers. gr. Nikétas, transparent din punct de vedere al semnificației (pentru greci, bineînțeles), întrucît are la bază același element nike- (vb. nikáo „a învinge”, subst. nike „victorie”), care apare în → Nicolae; Nichifor; Nicodim etc. Deși nu putem face nici o afirmație privind continuitatea lui Nikétas, este interesant să amintim că numele era cunoscut și probabil folosit de populația daco-romană de la nord sau sud de Dunăre încă din sec. 4 ; în jurul anului 370 ar fi fost martirizat, în timpul lui Atanaric – regele goților – un predicator creștin Nichita, din nordul Dunării, iar în sec. 4-5 este cunoscut un alt Nichita, episcop de Remesiana (veche așezare la sud de Dunăre), considerat adevărat apostol al creștinării daco-romanilor. Cum acesta din urmă este cunoscut chiar în martirologiul catolic (Nichita, episcop în Dacia), nu este exclus ca slavii să fi preluat cultul de la populația daco-romană, care îl celebra înaintea venirii lor. Atestat în documentele noastre începînd cu sec. 15, numele nu are o frecvență prea mare, care să ne permită să-l considerăm foarte popular, dar nu trebuie să uităm că pe parcursul a 1000 de ani organizarea bisericii în regiunile noastre (și inclusiv ierarhia martirilor și sfinților) suferise importante modificări. Chiar dacă ar fi fost popular la românii din părțile de sud ale țării, Nichita tot n-ar fi avut șansa să apară prea des în primele documente, a căror onomastică are un pronunțat caracter slav (numele calendaristic de origine ebraică, greacă, latină etc., deși în general frecvente, sînt în minoritate față de cele necalendaristice, de origine greco-slavă). Alături de Nichita, Nechita, Michita, Nichituș, apar și hipocosticele, probabil destul de vechi, Chita, Chitu, Chitilă (cunoscut și cu valoare toponimică). ☐ It. Niceta, magh. Nikétász, Nikita, bg. Nikita, rus., ucr. Nikita, Mikita.