NICHEL s. n. Metal alb-cenușiu, lucios, maleabil și ductil, puțin oxidabil, întrebuințat la fabricarea aliajelor de oțel speciale, a obiectelor de uz casnic, a aparatelor de laborator și de chirurgie, a monedelor (aliat cu cuprul), la nichelări galvanice etc. Sînt cunoscute 26 feliuri de metaluri, din care fieșcare are cîte mai multe varietăți, adecă: aur..., nichel. J. CIHAC, I. n. 404/8, cf. 446/24. Următoarele metale sînt fragide. Nu se pot întinde... se numesc de unii semimetale: a) nichel. STAMATI, M. 14/8, cf. PROT.-POP., n. D., ALEXI, W., ȘĂINEANU, d. u. A ieșit din curte, ca să nu se mai înapoieze niciodată, ducînd cu el, din tot norocul..., numai zgarda cu plăci de nichel de la gîtu-i. galaction, o. 308. Nichelul este foarte dur și din această cauză se întrebuințează la fabricarea oțelurilor speciale, la baterea monetelor și în industria de armament. ioanovici, Tehn. 68. Își strînse termometrul în tocul de nichel. c. petrescu, Î. ii, 243, cf. id. c. v. 205. Oțeluri la care se adaugă o cantitate de nichel și crom. stoica, vîn. 31, cf. 40. Oxidul de nichel. macarovici, ch. 417, cf. 410. Amestecul se face... într-un microcreuzet de platină, nichel, argint. Chim. an. cALIT. 100. Mareș scoase două monede ușoare de nichel. barbu, ș. n. 113, cf. alrm sn i h 392. – Și: (regional) nicher (alrm sn i h 392), nichil (alr ii 4 266/531), nicăl (alrm sn i h 392) s. n., nicălă (ib. h 392/157) s. f., nicl (ib. h 392), nicli (ib.), nihel (ib. 392/784), anicli (ib. 392/310) s. n. – Din germ. Nickel, fr. nickel.