NEVĂTĂMAT, -Ă adj. Negativ al lui vătămat. 1. (Despre oameni sau despre animale și despre părți ale corpului lor; adesea în corelație cu viu, întreg) Teafăr, întreg, intact, (regional) neted (1); spec. care nu este lovit sau rănit. Pre o samă de boiari vii, nevătămați i-au prinsu. ureche, l. 131. Făr de veste și pre el să-l lovească, să-l ia den Cîmpul Lungu viiu, nevătămat. r. greceanu, cm ii, 51. După aceea intrînd în casă, veade pre copil dormind nevătămat (a. 1802). gcr ii, 189/36. Socotește că după firea lui trebuia îndată să-l spintece, iar el... l-au lăsat nevătămat, drăghici, r. 103/18. Cînd sînt zile și noroc, treci prin apă și prin foc și din toate scapi nevătămat, creangă, p. 235. În locu-i remase un tînăr fecior de împărat, viu, nevătămat, ispirescu, l 197, cf. d. zamfirescu, v. ț. 192. Pustiul larg al opcinii pleșuve, la care ajunsei întreg și nevătămat, mă împresură de pretutindeni, cu cercu-i rourat de verdeață scînteietoare. hogaș, m. n. 184. Epiderma... e întreagă și nevătămată, c. antonescu, p. 32. Nu frica-i horcăia în gîtlej, ci pornirea oarbă, pornirea nimicitoare a Erhanilor în ananghie! Pornirea asta, în stare să-i scoată nevătămați din împrejurări care pe alții i-ar frînge. galan, b. ii, 13. Dacă se întoarce Laszlo într-un ceas și-i nevătămat, garantez. vornic, p. 220. Duceți-vă pe drumul cel pustiu pînă la palatul zmeului și dacă vă veți întoarce teafări și nevătămați să știți că vă dăruiesc iertarea, popescu, b. ii, 63, cf. alr sn v h 1439. Cine s-atinge de mărăcini, nevătămat nu scapă. zanne, p. i, 209. ◊ (Prin analogie; despre plante) O sămînță, un tubercul... trebuie să aibă embrionul sau mugurele nevătămat, viu și sănătos. agrotehnica, ii, 18. ◊ (Prin analogie; despre obiecte) Îndatoritul poate să-și ceaie zălogul nevătămat precum l-au fost dat. pravila (1814), 51/12. Iaste îndatorit ă păzi nevătămate lucrurile ce au rămas de la întîia femeaie. ib. 99/28. Asemine s-au găsit lada de fier în care să afla nevătămate documenturile crăiești a soțietății de siguripsire. ar (1838), 36¹/38. Partea corăbiei dinspre mare era dezgropată pînă la chilă, lăsînd să se vadă întreg bordajul, nevătămat și fără urmă de putrezeală. tudoran, p. 76. ♦ (Învechit) Neclintit (2). Legăturile dragostei să le păzească nesparte și nevătămate. coresi, ev. 93. Toată tocmeala păzi-se-va nevătămată. id. ib. 524. 2. fig. (Învechit) Integru, cinstit; obiectiv, imparțial. De începătură, de neamul, de firea și de obiceaile neamului acestuia s-ar fi pomenit, cu inimă nevătămată, de față să le punem. cantemir, hr. 135. Să mergeți la fața locului,... să li să tragă toată moșiia cu sfoara... cu sufletu nevătămat, făr’ de a căuta hatîr la vreo parte (a. 1790). bul. com. ist. v, 290. – pl.: nevătămați, -te. – pref. ne- + vătămat.