NEVRICA s. f. (Familiar; mai ales la pl.) Atac de nervi, criză nervoasă; (popular), pandalie. Cf. polizu, barcianu, alexi, w. O apucau nevricale și spărgea oglinzile. vlahuță. o. a. 149. Urechile îi vîjîiau de țipetele nevestei... care îi dovedea, torturată de nevricale, că el e de vină. delavrancea, s. 118. Oricine are nevricale și ofuri la inimă. g. m, zamfirescu, sf. m. n. i, 177. Nimeni nu poate nega, zise împăciuitor doctorul, că, pentru nevricale, tratamentul moral este bun. bart, e. 377, cf. 239. Sînt acolo cuconeturi din lumea mare, cu nevricale. pas, z. ii, 179. Matei porni spre Călărași hotărît să-i „răcorească nevricalele”. galan, b. ii, 73. ♦ Isterie. Cf. polizu, alexi, w. – Pl.: nevricale. - Din ngr. νευριχά.