nevoitor, ~oare a [At: VARLAAM, C. 133 / P: ~vo-i~ / V: ~riu / Pl: ~i, ~oare / E: nevoi + -tor] (Înv) 1 Stăruitor. 2 Zelos. 3 Harnic.

nevoitoriu, ~oare a vz nevoitor

NEVOITOR adj. v. activ, harnic, muncitor, neobosit, neostenit, perseverent, răbdător, silitor, sârguincios, sârguitor, stăruitor, tenace, vrednic, zelos.

nevoitor adj. v. ACTIV. HARNIC. MUNCITOR. NEOBOSIT. NEOSTENIT. PERSEVERENT. RĂBDĂTOR. SILITOR. SÎRGUINCIOS. SÎRGUITOR. STĂRUITOR. TENACE. VREDNIC. ZELOS.

nevoitor, nevoitoare, adj. (înv.) 1. stăruitor, zelos. 2. harnic, muncitor.

NEVOITOR, -OĂRE adj. (Învechit) 1. Stăruitor, zelos. Făcea cinste oamenilor celor nevoitori. varlaam, c. 133. Și era varvarii întru această... mult mai nevoitori. herodot (1645), 449, cf. 314. De care lucru și el s-au apucat cu osîrdie și spre toți blînd și milostiv și nevoitor spre lucruri bune besericilor s-au arătat. ureche, l. 157. Frațîlor cu nevoitoare inemă și cu smerit cuget slujiia. dosoftei, v. s. ianuarie 8^v/30. Fiind nevoitori de a coprinde țări, locuri, întru lauda împăratului lor. Ist. Ț. r. 4. Ștefan Vodă dentîi să arăta spre toți plecat și milostiv și spre fapte bune silitoriu, spre beserici nevoitoriu. n. costin, l. 429. Toți spun și mărturisesc că era nevoitoriu spre slujbe și spre ispovedanii. anon. cantac., cm i, 91. Scris-au și Toma vornicul Cantacozono la nepoțîi lui, la Cupărești, ca să fie nevoitori pentru Duca visternicul. neculce, l. 37. Este nevoitor spre plinirea poruncilor (începutul sec. XVIII), mag. Ist. iv, 146/21. Anton Bonfin, istoric ungur și de lucrurile ungurești foarte ispitit și nevoitoriu scriitoriu. cantemir, hr. 281. A m[u]cenicilor celor nevoitori... cinstita pomenire. mineiul (1776), 85^vl/20. ◊ (Substantivat) Împărățiia ceriului iaste cea bunătate ce va să fie ce o răpesc cei nevoitori, cîți... cu tărie pîlcuiescu-se și se luptă și rabdă năpăștile și nevoile. coresi, ev. 528. Ni să cade noao să cinstim nevoitorii sventei beserici. varlaam, c. 133. Scriind bună laudă nevoitorilor. mineiul (1776), 7^v1/28. Am împreună cu mine nevoitori carii să ostenesc cu mine și să învață cătră calea călătoriei Celui de sus. varlaam-ioasaf, 74^v/16. 2. Harnic, muncitor (I3). O, Doamne,... dă... robilor tăi... să nu hie leaneși ce să hie nevoitori. varlaam, c. 302. Pre cei iubitori de usteneală mai nevoitori face (a. 1642). gcr i, 100/1. Au adunat toate bunătățile, ca și albina cea nevoitoare. gavril, nif. 12/16. ◊ (Substantivat) Și dacă nevoitorul cu nădejde va săpa, El își va dobîndi dorul, comoara a dezgropa. pann, p. v. ii, 91/11. – Pronunțat: -vo-i-. – pl.: nevoitori, -oare. – Și: nevoitoriu, -oare adj. – Nevoi + suf. -tor.