NEVINOVAT, -Ă adj. (Adesea substantivat) 1. Negativ al lui vinovat. cf. cod. vor. 144/2, psalt. 20, varlaam, c. 35, ureche, l. 111, 178, prav. 167, eustratie, prav. 24/21, cantemir, ist. 26, r. popescu, cm i, 331, antim, P. XXIV, CARAGEA, L. 85/30, AR (1832), 12¹4, drăghici, r. 65/30, f (1880), 298, delavrancea,o. ii, 148, topîrceanu, p. o. 145, camil petrescu, U. n. 427, GALAN, B. II, 158, BARANGA, R. f. 61, ALECSANDRI, P. P. 177, JARNlK-BÎRSEANU, D. 101. ♦ (Învechit) Fără păcat, curat; drept. Fuse nevinovată calea mea. psalt. 28. Cu dereptate și nevinovați să lăcuim și să îmblăm in năravul cela bunul, coresi, ev. 199. Atîta de svînt și nevinovat să moară cu moarte rea. varlaam, c. 55. Fericiți cei nevinovați care îmblă în legea Domnului, neagoe, înv. 418. ♦ (Învechit, rar) Scutit de îndatoriri, fără sarcini; liber. De va lua neștine muiare de curînd, să nu iasă la războiu și să nu puie preste el nice un lucru, nevinovat să fie întru casa lui. biblia (1688), 143²/14. 2. Care nu e atins de rău, care ignorează răul, care este incapabil de a comite un rău, inocent, candid, naiv (1), (învechit) nezlobiv ; care denotă, exprimă inocență, candoare, naivitate (1). Toate cîte fac și scriu oamenii astăzi nu sînt, zic, pentru noi..., ci pentru simpla și nevinovata tinerime. heliade, o. ii, 194. Îi un vînător... groaznic... Almintere un copil blînd și nevinovat ca o fată mare. alecsandri, t. 948. Nu zîmbea nici la cîntecul nevinovat al copilului. eminescu, n. 3. Mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă și nevinovată. creangă, a. 36. Ia un porumbel alb nevinovat, îl încarcă cu cordele..., îl aruncă in sus. ispirescu, l. 275. Mi se părea o ființă dintr-altă lume, un înger nevinovat în trup de om. f (1903), 39. Și gîndul ei nevinovat Se-ntunecă de-atîta jale, Cînd vede cum s-a spulberat Podoaba mîndrelor petale. iosif, patr. 44. Pășunea mea tu să fii Cu păpădii Eu să fiu boul tău alb și nevinovat, arghezi, vers. 188. Frumusețea are în ea totdeauna ceva nevinovat. camil petrescu, o. iii, 92. Se scărpina în cap și întrebă rîzînd, nevinovat ca un copil. tudoran, p. 434. Privirile albastre îi erau nevinovate, dureros uimite. t. popovici, se. 203. ◊ (Ironic) În loc să zbiere ca alți copii, după groaznicul obicei prost al acestor îngerași nevinovați, el a-nceput să rîză. caragiale, o. ii, 301. ◊ fig. Le străluceau baionetele în soarele dimineții – nevinovată și limpede, sahia, n. 84. ♦ Care nu ascunde nimic rău; inofensiv. Toată lumea atunci îi strică și toată șopta nevinovată i se pare un complot asupra vieții sale însuși. heliade, o. ii, 18. Teatru național... este adevărata shoală a moralului și izvorul plăcerilor nevinovate. ar (1837), 551/31. Dintr-o vorbă nevinovată înțelegea tot felul de aluzii ascunse. t. popovici, se. 323. – pl.: nevinovați, -te. – pref. ne- + vinovat.