NEUTRALIZARE s. f. Acțiunea de a (se) neutraliza; (în dicționarele din trecut) neutralizație. 1. cf. neutraliza (1). cf. maiorescu, d. iv, 353, caragiale, o. vii, 247. Catarsisul ar fi... starea de echilibru și seninătate sufletească pe care o trăim la sfîrșitul spectacolului tragic, ca un efect al neutralizării milei prin spaimă și a spaimei prin milă. vianu, m. 57. ♦ Spec. Acțiune a focului unei armate asupra inamicului, prin care se urmărește întreruperea activității de luptă a inamicului, încetarea manevrelor lui și în general dezorganizarea acțiunilor sale. cf. der. ♦ Spec. Regim juridic special al unui teritoriu, stabilit prin convenții internaționale, potrivit cărora statele semnatare se obligă să nu transforme acel teritoriu în teatru de război sau în bază de operații militare. cf. der. ♦ (Lingv.) Fenomen care constă în suprimarea, în anumite condiții, a unei opoziții existente între două unități lingvistice. 2. Reacție chimică dintre un acid și o bază din care rezultă o soluție ce nu mai prezintă nici proprietăți de acid și nici proprietăți de bază. cf. neutraliza (2). Neutralizarea materialului carbonizat cu bisulfat de natriu se face în același mod ca la carbonizarea cu acid sulfuric, ionescu-muscel, pil. 423. Neutralizarea sulfatului de amoniu cu făină de fosforite s-a dovedit a fi o măsură bună. agrotehnica, i, 692. – Pronunțat: ne-u-. – pl.: neutralizări. – v. neutraliza.