NEURNIT, -Ă adj. 1. Negativ al lui urnit. cf. BUDAI-DELEANU, LEX. 2. Fig. (Învechit) Neclintit (2), nestrămutat (2). Hotărîre neurnită (a. 1815) uricariul, iv, 189/2. 3. (Învechit; despre dificultăți, situații dificile etc.) Care nu poate fi înlăturat, îndepărtat, de neînlăturat, de neînvins. Trebuința fiindu neurnită și neapărată, rămîne a i se da cea desevărșită hotărire, de la îndurarea și milostivirea înălțimei tale (a. 1813). uricariul, i, 197. Vedem fără îndoire greutăți neurnite, căci a se întîmpina plata lefilor numai cu iratul alcătuit de la așezarea birului este cu totul peste putință (a. 1814). ib. 218. – pl.: neurniți, -te. – pref. ne- + urnit.