NEURMAT, -Ă adj. 1. Negativ al lui urmat. cf. BUDAI-DELEANU, LEX., TEODOREANU, m. U. 297. 2. Fig. (Învechit; de obicei în limbajul bisericesc) Neasemănat (2), unic. D[u]mn[e]ză... ceriului și pămîntului... făptoriul necuprins, neurmat și nespus, dosoftei, v. s. noiembrie 165^v/12. Chem întru ajutoriu adîncul cel neurmat al milostivirii tale. mineiul (1776), 119^r1/37. Mă învrednicește a fi moșteanu împărăției cerești, a vedea și a mă îndulci neurmatei luminii tale și bucuriei cei nespuse (a. 1777). cat. man. i, 561. O frumseață neurmată, Fecioarei aceea dată. bărac, a. 18/11. – pl.: neurmați, -te. – pref. ne- + urmat.