NEUMĂ s. f. Semn de notație muzicală fără portativ, folosit în evul mediu în cîntarea liturgică. cf. cade, dl, dm. ♦ Parte dintr-o frază muzicală religioasă, care constă în prelungirea melodiei pe ultima silabă a unui cuvînt sau care se execută fără cuvinte, prin vocalizare. cf. tim. popovici, d. m., cade. – Accentuat și: neumă. cade. – pl.: neume. – Din fr. neume.