NETRECĂTOR, -OARE adj. Negativ al lui trecător; (învechit; despre drumuri, locuri) care nu poate fi străbătut. În pămăntu pustiniu și netrecut ( netrecătoriu c²). psalt. 118. Locul loruș cela îngerescul făcutu-l-au cale netrecătoare și neîmbiată, coresi, ev. 370. – pl.: netrecători, -oare. – pref. ne- + trecător.