NETRECUT, -Ă adj. 1. Negativ al lui trecut, cf. delavrancea, o. ii, 319. ◊ Netrecut prin școală = analfabet, incult. Cu hîrca cu totul goală Ca un netrecut prin școală, pann, p. v. ii, 132/6. 2. (Învechit și popular; despre locuri, drumuri, obstacole) Care nu este sau nu poate fi străbătut, peste care nu se poate trece. În pămăntu pustiniu și netrecut (netrecătoriu c². neîmblatu h d). psalt. 118. Locul loruș cela îngerescul făcutu-l-au cale netrecătoare și neîmbiată, ca o propaste fără fund și netrecută. coresi, ev. 370. Săriți! țipă Statu-palmă... Astupați cărări și drumuri, tulburați apele-adînci, Puneți stăvili netrecute sus din ceruri pînă jos. alecsandri, poezii, 237. 3. (Învechit) Care nu trece niciodată; veșnic; permanent. Bucurii și veselii întru netrecuții veaci (cca 1600). cuv. d. bătr. ii, 226/11. Ca să-i hie... ocină în veaci netreacot (sic!) (a. 1607). gcr i, 43/26. Vor sta cine cum ș-au gătat întru vecia netrecută, cod. tod. 226. Slava și măriia neschimbată și nenpuținată, întru veaci netrecuți și nesvărșiți ai. varlaam, c. 11. Atunce schimbă omul dulceața ceștii lumi trecătoare cu binele și cu dulceața veacului ce va să hie netrecut. id. ib. 47. Și binele cel netrecut de în veaci să-l dobîndim, carele toți îl poftim de la Hristos. eustratie, prav. 5/3. Pocăiania ne agoniseaște binele cel veacinic și netrecut, maior, p. 8/13. Vor merge la tartar în veci netrecuți, alexandria, 137/19. ◊ (Substantivat) Mentea... aleage ceale netrecute den ceale trecătoare, varlaam, c. 161. ◊ (Adverbial) Ca vrem face noi vecirilor noștri așa și el va face noao netrecut (a. 1619). gcr i, 55/36. – pl.: netrecuți, -te. – pref. ne- + trecut.