NESĂRAT, -Ă adj. 1. Negativ al lui sărat. cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., LM, m. I. CARAGIALE, C. 8, SEZ, I, 17, ZANNE, P. II, 153, III, 606, v, 98, ALR ii 4 094/29, 36, 53, 64, 76, 272, 310, 316. ◊ (Substantivat; regional) A trăi cruda cu nesărata = a o duce cînd mali bine, cînd mai rău. cf. zanne, p. iii, 536. ♦ (Substantivat, n.; regional) Mîncare preparată fără sare sau cu puțină sare; p. ext. mîncare proastă, fără gust. Copiii mi-au leșinat, Tot mîncînd la nesărat! Mat. FOLK. 167. 2. fig. (Despre oameni sau despre manifestări ale oamenilor, mai ales despre vorbe și glume) Fără spirit, fără haz, fără farmec, anost, fad, searbăd, (regional) necălit; p. ext. (despre manifestări ale oamenilor) fără conținut, fără sens, prostesc. Să nu caști cînd înșiră cuvinte nesărate. negruzzi, s. ii, 253. Fii sigur, amice, c-or putea găsi epistolele mele proaste, nesărate. ghica, s. 90. Asculta și el la vorbele lor cele nesărate și necumpătate. ispirescu, l. 247. Le ungea capetele cu smoală și alte multe glume nesărate le făcea. contemporanul, iv, 299. Poeții... Zbîrnîie toți, din dible sparte, Un cîntec vechi și nesărat! vlahuță, p. 54. Mihai, astea sînt glume nesărate! d. zamfirescu, v. ț. 23. Avea în urmă destulă vreme să se îndoape, cît poftea, cu rățoielile nesărate ale cine știe cărui vînător de gologani. hogaș, m. n. 29. Erau vechile cunoștințe, domnii cari îi făceau giumbușuri nesărate! galaction, o. 312. Uitat-am ziua și văleatul Ce-au înfrățit pe vremi, odată, A mele stihuri de aramă Cu proza ta cea nesărată. topîrceanu, p. o. 73. Acasă... izbucnea iritarea pe omul stîngaci, nesărat și cu nas de proboscidian. c. petrescu, c. v. 236. Trece peste toate glumele, poreclele și farsele voastre, oricît de nesărate și deocheate sînt cîteodată. id. a. r. 29. Auzise, de-atîtea ori, la popotă, glume nesărate, triviale. camilar, n. i, 155, cf. t. popovici, se. 85. ♦ (Prin nord-estul Olt.; substantivat, f.) Năzbîtie. cf. ciaușanu, v. 183. – pl.: nesărați, -te. – pref. ne- + sărat.