NESECĂTUIT, -Ă adj. (Rar) Negativ al lui secătuit; nesecat. Și în alte locuri,... alți oameni proaspeți, dintr-o parte și alta, n-au contenit să curgă din izvor nesăcătuit. c. petrescu, î. ii, 15. A dezmorțit din zăcămintele... pămîntului o comoară... nouă și veșnic nesăcătuită. id. R. dr. 27. – pl.: nesecătuiți, -te. – pref. ne- + secătuit.