NERĂU, -REA adj., s. n. art. 1. adj. (Rar) Negativ al lui rău; lipsit de răutate; bun. Zeii cei buni ca și cei nebuni, cei răi ca și cei nerăi. ispirescu, u. 4. ◊ (Substantivat) Nereii (nemănioșii h, cei fără de răutate d) și dereptii lipiră-se mie. psalt. 43. 2. S. n. art. (Învechit) Bunătate, blîndețe; dragoste; curățenie. Hrănește nereu (nereutate d) și vezi dereptate. psalt. 70. Și păscu ei în nereul (ce nu în reu h) înremiei sale. ib. 163. Eu cu nerăul mieu îmblai. coresi, p s . 65/5, cf. 97/11, 217/13, 272/10. Ceia ce nepăstuiesc și turbură noi a-i învăța cu nerăul nostru, id. ev . 338. – PI.: nerăi, -rele. – Și: (învechit) nereu (pl. nerei) adj., s. n. art. – pref. ne- + rău.