NERĂU, -REA adj., s. n. art. 1. adj. (Rar) Negativ al lui rău; lipsit de răutate; bun. Zeii cei buni ca și cei nebuni, cei răi ca și cei nerăi. ispirescu, u. 4. ♦ (Substantivat) Nereii (nemănioșii h, cei fără de răutate d) și dereptii lipiră-se mie. psalt. 43. 2. S. n. art. (Învechit) Bunătate, blîndețe; dragoste; curățenie. Hrănește nereu (nereutete d) și vezi dereptate. psalt. 70. Și păscu ei în nereul (ce nu în reu h) înremiei sale. ib. 163. Eu cu nerăul mieu îmblai. coresi, ps. 65/5, cf. 97/11, 217/13, 272/10. Ceia ce nepăstuiesc și turbură noi a-i învăța cu nerăul nostru. id. ev. 338. – Pl.: nerăi, -rele. – Și: (învechit) nereu (pl. nerei) adj., s. n. art. – Pref. ne- + rău.