NEPUTREZITOR, -OARE adj. Negativ al lui putrezitor; p. ext. (învechit) veșnic, etern. Slava neputrezitoriului Dumnezău. n. test. (1648), 207^r/l. Pasă întru împărățiia cea cerească și cununa ta carea iaste gătită ție dintru florile ceale neputrezitoare. cheia In. 2^r/14. Fierul, piatrile, leamnile și toată firea neputrezitoare, să putrezească și să să răsăpască (a. 1756). uricariul, XIV, 184/19. – Pl.: neputrezitori, -oare. – Și : neputrezitoriu, -oare adj. – Pref. ne- + putrezitor.