NEPUTREZIRE s. f. Negativ al lui putrezire; p. ext. (învechit) veșnicie, eternitate, nemurire (1). Să te îmbrace pre tine în neputrezire, și întru fără moarte slavei de veaci (a. 1642). gcr i, 102/21. Slavă și cinste și neputrezire. n. test. (1648), 207^v/17. Iară cînd să va îmbrăca putredul acesta în neputrezire și mortul acesta întru fără moarte, atuncea va fi cuvăntul ce-i scris (a. 1650-1675). gcr i, 233/32. Și iat(ă) ceriu și pămînt nou să făcu, cu schimbare, din putrezire viind în neputrezire (a. 1692). id. ib. 303/33. – pref. ne- + putrezire.