NEPRECURMAT, -Ă adj. (Învechit) Negativ al lui precurmat; p. ext. fără de sfîrșit; permanent, continuu. [Proclamația] se silește a găsi o scuză măsurilor silnice decretate... luînd ca pretext că cele mai multe moșii din Țara Românească, fiind date cu arendă, contractanții ar încerca pagube și ar alerga la pretenții neprecurmate. kogălniceanu, s. a. 216. Emigrații... au investit cu deplină putere neprecurmată pe subînsemnații. ap. ghica, a. 649. Petru Movilă începu o luptă neprecurmată împotriva eresurilor ce se strecurau supt numele impunător al patriarhului. iorga, l. r. 136. ◊ (Adverbial) Să cumpere asemenea vase [de cositor]... spre a lipsi acele zadarnice cheltuieli ce să fac neprecurmat (a. 1832). doc. ec. 508. Ochi-ți păraie de lacrămi vor vărsa neprecurmat. Inima-ți ca o făclie va arde neîncetat. pann, e. iii, 45/25. Vreau al tău prieten să fiu neprecurmat. i. negruzzi, s. ii, 149. – pl.: neprecurmați, -te. – pref. ne- + precurmat.