Definiția cu ID-ul 503795:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

nepót (nepóți), s. m. – Persoană considerată în raport cu bunicii săi sau cu unchii și mătușile sale. – Mr., megl., istr. nepot. Lat. nĕpōtem (Pușcariu 1171; Candrea-Dens., 1225; REW 5890), cf. it. nievo, nipote (logud nebode), fr. neveu, cat. nebodo. Confuzia „văr” și „nepot”, ca în it. nipote, este indoeurop., cf. Meillet, Mél. Soc. Ling., IX, 141. Cuvînt de uz general (ALR, I, 171). Der. nepoată, s. f. (și cu sensul de „verișoară”), probabil der. intern (ipoteza unui lat. *nĕpōta, Candrea, Éléments, 11; Pascu, Beiträge, 11 sau *nĕpōtia, REW 5891, nu pare necesară); nepoție, s. f. (înrudire de nepot sau de văr); nepotism, s. n., din fr. népotisme; strănepot, s. m.; strănepoată, s. f. – Din rom. provine mag. nepotya (Edelspacher 20).